emisferele cerebrale
Emisferele cerebrale reprezinta partea cea mai voluminoasa a Sistemului Nervos Central. Acestea sunt separate prin fisura interemisferica si sunt legate in partea bazala prin formatiuni de substanta alba. Fiecare emisfera cerebrala are trei fete: convexa sau externa, mediana sau interna si bazala. Fetele emisferelor cerebrale sunt brazdate de numeroase santuri. Unele mai adanci delimiteaza lobi, iar altele superficiale delimiteaza girusuri sau circumvolutii cerebrale.

Structural, emisferele cerebrale sunt alcatuite din substanta cenusie dispusa la suprafata, formand scoarta cerebrala, si substanta alba la interior.

Scoarta cerebrala reprezinta procesorul. Este segmentul cel mai dezvotat al Sistemului Nervos Central, la nivelul acesteia ajung toate informatiile si de aici pornesc toate comenzile pentru activitaea motorie. Deci, la acest nivel sunt cei mai importanti centri nervosi, responsabili de procesarea datelor si generarea comenzilor.

La nivelul cortexului au loc cele mai complexe procese de gandire si rationare, de memorare, visare, etc.

Viata psihica umana este considerata a fi rezultatul a trei compartimente, strans legate intre ele: compartimentul de cunoastere (gandirea, atentia, orientarea, invatarea, memoria, etc) cu ajutorul caruia omul cunoaste realitatea si patrunde in descifrarea legilor ei, compartimentul afectiv (trairile, emotiile, sentimentele si pasiunile pe care omul le incearca in viata) si compartimentul volitional , constand din totalitatea deciziilor, hotararilor si din perseverenta indeplinirii lor. La baza activitatii corticale stau reflexele conditionate, datorita carora organismul se adapteaza permanent si adecvat la conditiile in contiunua schimbare ale mediilor extern si intern.

Procesul de invatare are loc la nivel cortical. Substratul morfologic al acestuia nu este inca precizat. Se presupune ca invatarea implica formarea unor conexiuni sinaptice intre neuroni. O alta ipoteza ar fi ca impulsul nervos ar activa anumite sisteme enzimatice in neuronii prin care trece, producand sinteza unor proteine care ar constitui suportul invatarii si al memoriei.

Memoria sta la baza procesului invatarii, care este o activitate complexa ce implica, in afara memoriei, si alte procese cerebrale.

(UN ADEVARAT CHIN PENTRU NEURONI IN TIMPUL SESIUNII. Va dati seama ce se intampla cand invatam??Incepe neuronul saracu' sa produca proteine, consuma glucoza din corp, si toate astea pentru niste cursuri pe care dupa ce ai luat examenul, intervine un alt proces, mai complex: UITAREA!!!)

Cercetarile efectuate la om au aratat ca nu exista o localizare stricta a memoriei (adica nu se gaseste ca la calcularoare toata gramada pe niste sloturi), desi anumite zone corticale para detine o importanta mai mare, in special lobii frontali si temporali (ma intrebam de ce ma durea fruntea si tamplele cand invatam la Teoria Sistemelor!!!).

Informatiile care ajung la cortex sunt receptionate de analizatori, care au rolul de a receptiona, conduce si transforma in senzatii specifice, excitatiile adecvate primite din mediul extern sau intern, adica niste senzori care informeaza permanent cortexul despre mediul intern si extern. acestia se gasesc peste tot in corpul omului. Informatiile pe care acestia le obtin sunt transportate pe linii de transmisie speciale numite nervi. Acesti nervi se strang in maduva si ajung pana la destinatie (cortex).